Vrem să te ajutăm să ai parte de cea mai bună experiență de călătorie posibilă cu Skyscanner. Și știm că acest lucru e posibil atunci când economisești bani la zboruri.
Din acest motiv, atunci când cauți zboruri, îți vom arăta o mulțime de opțiuni diferite pentru a te ajuta să obții cel mai bun raport calitate/preț posibil. Uneori, anumite opțiuni mai ieftine ar putea implica anumite riscuri. De aceea costă mai puțin.
Înainte de a rezerva, vrem să te ajutăm să înțelegi ce riscuri îți asumi.
Transfer asigurat personal
Un zbor cu transfer asigurat personal înseamnă că vei avea două sau mai multe zboruri pentru a ajunge la destinație. Două companii aeriene diferite ar putea opera cele două zboruri, dar nu întotdeauna. De asemenea, este posibil ca al doilea zbor să decoleze de pe un alt aeroport față de cel la care ai sosit (vom specifica întotdeauna în mod clar acest lucru). Apoi, va trebui să faci transferul de la un zbor la altul.
Pentru a te ajuta să alegi, te vom anunța când zborul pe care îl cauți este un zbor cu transfer asigurat personal.
Dacă zborurile tale sunt operate de companii aeriene diferite din aceeași alianță (de exemplu, SkyTeam, Star Alliance etc.), atunci nu este un zbor cu transfer asigurat personal și nu îl vom eticheta astfel, deoarece îți vor transfera bagajele și vor fi responsabile pentru îmbarcarea ta într-un alt zbor în cazul în care primul tău zbor are întârziere.
Ce înseamnă pentru tine un transfer asigurat personal?
Cel mai probabil, vei avea două bilete, fiecare cu o politică separată de anulare sau modificare. Dacă intervine ceva care provoacă o întârziere sau o anulare a primului tău zbor, este posibil să pierzi al doilea zbor și să fie nevoie să cumperi un alt bilet.
De asemenea, limitele pentru bagaje pot varia, în funcție de bilet. Cel mai probabil, va trebui să-ți ridici bagajul de cală la sfârșitul primului zbor și să îl înregistrezi pentru al doilea zbor. Este posibil să fie nevoie să treci de controlul de securitate și de controlul pașapoartelor pentru fiecare zbor de legătură (pentru zborurile internaționale). De asemenea, uneori vei avea nevoie de viză, dacă zborul de legătură este dintr-o țară care solicită acest lucru.
Pe scurt, biletele cu transfer asigurat personal oferă adesea prețuri atractive, dar trebuie să ai în vedere informațiile de mai sus înainte de a-ți confirma rezervarea.
Protecție pentru transfer
Unii dintre operatorii noștri de turism oferă protecție pentru transfer.
Protecția pentru transfer înseamnă că operatorul oferă un anume tip de garanție a zborului de legătură și te poate ajuta în cazul în care ceva nu merge bine (de exemplu, rezervând bilete de avion înlocuitoare pentru tine).
Operatorii diferiți au politici diferite pentru protecția transferului. Prin urmare, vom specifica dacă un operator oferă protecție pentru transfer și va trebui să găsești mai multe informații după ce te transferăm pe site-ul său web pentru a-ți finaliza rezervarea.