Ce sunt biletele combinate?
Pentru noi, cei de la Skyscanner, este foarte important să te ajutăm să ai parte de cea mai bună experiență de călătorie posibilă. Și știm că atunci când economisesc bani la zboruri, călătorii sunt mult mai fericiți.
Din acest motiv, uneori îți vom afișa o opțiune pe care noi o numim „bilete combinate”.
Ce sunt biletele combinate?
Acestea sunt rute în care zbori cu companii aeriene diferite, deoarece este mai ieftin decât să rezervi cu una singură. De exemplu:
Dacă vrei să zbori de la Londra la New York, s-ar putea să descoperim că este mai ieftin să zbori la plecare cu British Airways și la întoarcere cu Virgin Atlantic, decât să cumperi un bilet dus-întors cu o singură companie aeriană. Aceasta se numește combinație de însumare a biletelor doar dus. În caz că te interesează.
Orice alt tip de bilete combinate este ceea ce noi numim un „transfer asigurat personal” sau un „transfer neprotejat”. De exemplu:
Dacă vrei să zbori de la Londra la Sydney, s-ar putea să descoperim că este mai ieftin să zbori de la Londra la Dubai cu Emirates, iar apoi de la Dubai la Sydney cu Qantas, decât să rezervi întreaga rută cu o singură companie aeriană.
Destul de simplu, nu?
Cu toate acestea, ceea ce este cu adevărat important de reținut este faptul că biletele combinate NU sunt incluse în acordul de partajare a codurilor. O partajare a codurilor este situația în care companiile aeriene au o alianță aeriană. Dacă pe rută intervine o problemă, cum ar fi o întârziere sau o grevă, companiile aeriene respective te vor ajuta fără costuri suplimentare. Dar biletele combinate NU implică o alianță aeriană. Prin urmare, dacă intervine o problemă în cazul unui bilet combinat, te poate costa mai mulți bani.
Biletele combinate sunt mai bune decât alte bilete?
Depinde. După cum am spus, îți vom afișa bilete combinate în cazul în care sunt mai ieftine sau, uneori, le vom afișa dacă sunt mai convenabile (de exemplu, dacă timpul de așteptare dintre zboruri este mai scurt). Cu toate acestea, după cum am mai spus, biletele combinate implică și anumite riscuri.
Să zicem că ai rezervat acel zbor unic de la Londra la New York cu British Airways, iar apoi zborul unic de la New York la Londra cu Virgin Atlantic. (Asta reprezintă combinația de însumare a biletelor doar dus pe care am menționat-o mai sus). Este puțin probabil, dar dacă British Airways declanșează brusc o grevă, va trebui să te gândești cu atenție la ce să faci în continuare. British Airways te va despăgubi pentru zborul de plecare. Cu toate acestea, Virgin Atlantic nu trebuie să te despăgubească pentru zborul de întoarcere.
Acum, să presupunem că greva a durat doar câteva zile și British Airways îți poate oferi un zbor după ce aceasta s-a încheiat. Va trebui să decizi dacă vrei să-ți scurtezi călătoria sau dacă vrei să-ți schimbi zborul rezervat cu Virgin Atlantic. Dacă îți schimbi zborul cu Virgin Atlantic, va trebui să plătești costuri suplimentare. La urma urmei, greva British Airways nu a fost vina lor.
Riscurile sunt similare, dar puțin mai complicate, în cazul zborurilor cu transfer asigurat personal. În plus, unele dintre acestea sunt ceea ce numim protejate, ceea ce înseamnă că vei primi asistență dacă intervine o problemă, iar altele sunt neprotejate, ceea ce înseamnă că, în cazul în care intervine o problemă, va trebui să plătești mai mult.
Aici vei găsi un ghid excelent pentru a înțelege beneficiile, riscurile și drepturile tale atunci când vine vorba de zboruri cu transfer asigurat personal și transfer neprotejat.
Cum pot găsi un bilet combinat?
Ei bine, asta e ușor.
Pur și simplu caută zboruri pe Skyscanner așa cum ai proceda în mod obișnuit și, dacă găsim un bilet combinat bun, ți-l vom afișa automat.
Toate biletele combinate sunt marcate cu un mesaj care explică că sunt necesare mai multe rezervări.
Dacă găsești un bilet combinat care îți place, vrem doar să ne asigurăm că știi care sunt avantajele și dezavantajele înainte de a apăsa pe butonul „Rezervă”. Această parte este importantă:
Asigură-te că deschizi toate segmentele diferite ale călătoriei tale ÎNAINTE de a rezerva primul zbor, pentru a verifica dacă încă mai sunt disponibile locuri. Locurile se pot epuiza rapid și dorim să ne asigurăm că îți poți finaliza călătoria.
Dacă îmi afișați un bilet combinat, îl rezerv și intervine o problemă, poate Skyscanner să-mi recupereze banii?
Iată cum stau lucrurile: ne dorim cu adevărat să ai o experiență grozavă de călătorie. Acesta este motivul pentru care suntem aici! Ne folosim abilitățile tehnologice de vârf pentru a analiza sute de zboruri și prețuri, astfel încât să îți putem afișa opțiuni bune pentru zboruri.
Oferim acest serviciu gratuit DAR nu efectuăm rezervarea în numele tău. Rezervarea este preluată de compania aeriană sau de agentul de voiaj pe care îl selectezi, prin urmare aceștia sunt cei mai în măsură să te ajute dacă ai întrebări specifice. Ceea ce putem noi să facem este să îți oferim în avans toate informațiile posibile, astfel încât să le poți analiza cu atenție înainte să rezervi.
Călătorii fericite!